Compania Fildas Trading a fost desemnată pentru al treilea an consecutiv TRUE LEADER de către ICAP România, membră a ICAP Group, cel mai important grup de informații de afaceri din Sud-Estul Europei. Criteriile care au stat la baza acestui titlu au fost: EBIDTA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization) de 126 milioane de lei, o creştere a numărului de angajaţi de 16% şi un rating ICAP A2. Premiul, care recompensează progresul permanent al Fildas Trading și siguranța financiară, a fost acordat în cadrul ceremoniei 2017 TRUE LEADERS by ICAP România, care a avut loc pe 30 octombrie 2018.

În cadrul acestui eveniment au fost premiate cele mai performante companii din România, în baza datelor financiare de la finele anului 2017. Fildas Trading a primit premiul pentru că a îndeplinit simultan cele patru criterii de selecție: se află printre primele 500 de companii din România în funcție de profitabilitate (EBITDA pentru 2017), este lider în domeniul de activitate, a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de angajați (2017 vs 2016) și are un risc de creditare scăzut (ICAP Credit Score de la A1 la B2).

Fildas Trading a fost reprezentată la eveniment de Daniel Marin, Director Financiar, și Lăcrămioara Chiru, Director Vânzari Spitale și Dezvoltare Servicii.

2017 TRUE LEADERS by ICAP România a fost moderat de jurnalista Emma Zeicescu, iar gazde au fost Nikitas Konstantellos, president & CEO ICAP Group, şi Adrian Marcu, corporate sales manager Metodologia premiilor TRUE LEADERS. Printre invitaţi s-a numărat şi Paula Pîrvănescu, Secretar de Stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, care a vorbit despre „Situaţia mediului de afaceri din România”. Zeci de oameni de afaceri, preşedinţi şi directori de mari companii, marea majoritate laureaţi ai Galei de decernare a premiilor TRUE LEADERS pentru anul 2017, au participat, de asemenea, la eveniment.

 

ICAP România, membră a ICAP Group, este una dintre puținele companii din Europa acreditate de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe ca Agenție de Credit Rating. Ratingul ICAP prezintă o estimare a calităţii de creditare a companiilor, cu privire la capacitatea de rambursare şi a riscului de faliment într-un orizont de timp de un an. Această apreciere se bazează pe analiza informaţiilor comerciale, financiare şi tranzacţionale prezente în sursele oficiale şi pe compararea companiei evaluate cu cele din sectorul de activitate relevant.

Recent, compania Fildas Trading a fost desemnată lider al pieței de distribuție a medicamentelor, în cadrul primei ediţii a Galei Companiilor de Elită, organizate de revista Capital, iar criteriile de selecţie au fost demersurile jurnalistice combinate cu expertiza specialiştilor în consultanță, bazate pe cifra de afaceri, profitul net și pe numărul de angajaţi ai fiecărei companii.

Înființată în anul 1991, Fildas Trading a devenit în timp una dintre cele mai importante companii de import și distribuție de medicamente, suplimente alimentare, produse tehnico-medicale și dermato-cosmetice de pe piața românească, având ca scop principal îmbunătățirea sistemului de distribuție a produselor către farmacii, spitale și alte tipuri de clienți. Toate depozitele Fildas sunt autorizate de către autoritățile de profil și funcționează în conformitate cu standardele internaționale de Bună Practică în Distribuție. Fildas Trading are peste 1.000 de angajați și asigură acoperirea națională printr-o rețea de 14 depozite de medicamente și o impresionantă flotă de transport, iar Catena, rețeaua de farmacii afiliată, are peste 720 de unități și peste 5.000 de angajați. Fildas este o companie cu capital integral românesc, având-o ca fondatoare și acționar majoritar pe antreprenoarea Anca Vlad.