Alexandru Vlad, Vicepreședintele Grupului Fildas-Catena, a fost premiat cu trofeul “Up and Coming Personality of the Year” în cadrul Galei Forbes România – Personality of the Year 2024. Distincția reflectă viziunea, dedicarea și performanțele sale remarcabile în domeniul distribuției și retailului farmaceutic din România.
Premiul i-a fost înmânat de Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties, și reprezintă o recunoaștere a leadership-ului său inspirațional și a contribuției la dezvoltarea Grupului Fildas-Catena, cel mai puternic jucător din distribuția și retailul farmaceutic din România.
Evenimentul Forbes România – Personality of the Year 2024 celebrează excelența în afaceri, evidențiind personalitățile din spatele celor mai mari realizări economice. În discursul său, Alexandru Vlad a mulțumit Forbes pentru premiu și a povestit despre începuturile sale în Grupul Fildas-Catena, dar și despre respectul pe care îl poartă tuturor angajaților Grupului.
”În urmă cu 8 ani am început să mă implic activ în Grupul Fildas-Catena și am început cu un an în care mi-am petrecut foarte mult timp nu doar în fiecare departament de suport, dar mergând și în farmaciile și depozitele noastre. Ce m-a influențat cel mai mult să iau decizia de a mă implica 100% în acest business a fost dedicarea și pasiunea pe care le-am văzut în toți cei cu care am interacționat și lângă care am lucrat. Respectul meu pentru ei este infinit, aceștia sunt oamenii de care sunt alături, pentru mine responsabilitatea este atât față de ei, cât și față de pacienți. Mi-am dat seama imediat cât de uriașă va fi această răspundere, iar pentru mine este o mare, mare onoare să mă dedic, pe termen lung, 100% lor – colegilor din Grup și pacienților. Îmi doresc să rămânem cea mai dinamică și cea mai puternică firmă farmaceutică din România”, a declarat Alexandru Vlad.
Forbes România a subliniat că în spatele fiecărui succes în afaceri se află lideri care insuflă motivație și încredere: ”Fără personalități puternice de business în spatele lor, cifrele de afaceri, tranzacțiile de succes pe care le recunoaștem în seara asta n-ar exista. Excelența este întotdeauna ghidată de personalitatea liderilor care insuflă motivație și încredere echipelor și creează legături autentice cu partenerii de business. Caracterul, integritatea și empatia unui lider transformă obstacolele în succese și contribuie la realizări remarcabile în afaceri”.
Gala Forbes România – Personality of the Year 2024 a celebrat realizările remarcabile din mediul de afaceri, aducând în lumina reflectoarelor lideri care, prin viziune și determinare, inspiră și schimbă industriile în care activează.