Compania de distributie de medicamente Fildas Trading, controlata de antreprenoarea Anca Vlad, a demarat constructia unui depozit in cadrul parcului industrial Miroslava, din judetul Iasi, in care va investi 2,5 milioane de euro.
„Am demarat constructia unui depozit modern, de aproximativ 3.800 mp, in cadrul Parcului Industrial Miroslava, dupa o investitie de peste 2,5 mil. euro. Acest depozit va deveni unul dintre cele mai importante depozite ale Fildas Trading, realizat la cele mai inalte standarde europene de performanta si cu dotari tehnologice de ultima generatie“, a spus Dragos Mihai, directorul general al companiei Fildas Trading.
Compania detine astazi 14 depozite la nivel national, conform informatiilor de pe site-ul propriu.
Depozitul de la Iasi va deservi judetele limitrofe si isi va desfasura activitatea cu ajutorul a circa 50 de angajati.
„Depozitul va deservi intr-o prima faza judetele Iasi, Suceava, Neamt, Vaslui si Botosani“, a mai spus Dragos Mihai. Dupa construirea celui de-al 15-lea depozit, reprezentantii companiei estimeaza ca cifra de afaceri locala va creste cu 25% si ca vor putea diversifica serviciile pe care deja le furnizeaza. Ei nu precizeaza insa cu cat contribuie deja regiunea Moldovei la totalul businessului.
„Estimam o crestere in termen scurt a cifrei de afaceri regionale cu 25%, avand in vedere si faptul ca vom putea diversifica serviciile furnizate partenerilor nostri, respectiv dezvoltarea canalelor de livrare urgenta catre farmacii si alte servicii logistice solicitate in mediul actual al pietei farmaceutice“, a mai explicat Dragos Mihai (foto).
Compania Fildas Trading a finalizat anul trecut cu afaceri de 1,6 mld. lei (360 mil. euro), in crestere cu 13% fata de anul anterior, potrivit datelor transmise de catre oficialii companiei. Dupa cifra de afaceri, Fildas Trading este al treilea distribuitor de medicamente de pe piata locala, dupa Mediplus (parte a grupului A & D Pharma din care fac parte si farmaciile Sensiblu) si Farmexpert, condus de Iulian Trandafir.
Anca Vlad mai detine pe langa Fildas Trading si lantul de farmacii Catena, liderul pietei de profil.
In parcul industrial din comuna Miroslava, judetul Iasi, care are o suprafata de aproximativ 45 de hectare, exista peste 20 de companii care vor crea circa 2.500 de noi locuri de munca, potrivit informatiilor lui Dorel Codina, director executiv al Parcului Industrial Miroslava.
Articol publicat de Ziarul Financiar